Mâinile mamei

Acasă. Ce termen atât de particular pentru fiecare dintre noi! Mama. Sărbători. Familie. Zestrea spirituală pe care o primim de la înaintași și pe care suntem datori să o dăm mai departe generațiilor care vin. Casele în preajma sărbătorilor pascale sunt pline de viață: grădinile sunt curățate, pomii văruiți, florile își arată frumusețea albinelor. Satul – în frânturi din cel de odinioară încă mai păstrează simplitatea emoției, a legăturii cu Dumnezeu. Copiii plecați revin în bătătura copilăriei, norocoși aceia care sunt așteptați de bătrânii părinți, deveniți parcă peste noapte străbunici. 

În astfel de momente în care se reunesc generațiile, momentele devin binecuvântare. Liniștea se transformă în veselie, pașii înceți sunt urmați de pașii copiilor care învață să-și descopere drumul. Pomii, grădina, casa, toate sunt mai frumoase. Iar…mâinile mamei, care par a nu o mai asculta ca în tinerețe, încă frământă cozonacii. Și gustul poartă din secretul vieții ei, niciodată pătruns îndeajuns. Masa redevine neîncăpătoare, iar sufletul ei, privind lăstarii trecerii prin lume, plin de dragoste. Tinerețea se împletește cu anii din urmă, mijlocul vieții cu începutul. 

Păsările, cerul, bunătățile- toate construiesc zilele de sărbătoare. Biserica, femeile cu mâini muncite, dar încă curioase, randuiesc datinile așa cum le-au aflat de copile. Sobritatea bărbaților, ouăle vopsite în coji de ceapă și legate cu pătrunjel, Paștele. Toate formează zestrea pe care suntem datori să o îngrijim. 

Sărbători binecuvântate!