Mirosul și emoția toamnei

Ne învăluie. Ne cuprinde. Poate că cerul, poate că răsăritul din ce în ce mai timid. Poate că bruma care se așază pe tot verdele târziu din grădină….Sunt atâtea lucruri mici care definesc emoția de toamnă. Se rotesc în cerc anotimpurile precum păsările pe cer, trec anii și noi devenim din ce în ce mai aproape de esența vieții.

Curțile încep să fie curățate, câmpiile, dealurile și munții îmbracă ușor, ușor ruginiul toamnei. Frunzele cad spunând povestea emoțiilor din vară, dovlecii împrăștie aroma în cuptoarele fermecate ale bunicilor, vinul fierbe în butoaiele de lemn, frigul se face simțit. 

Ce e toamna, ne întrebăm? Roșul cerului, aburul ceaiului de mușețel cules din locurile părintești, pâinea coaptă în sobă… Poate că e nostalgie, poate că e dor. Poate că e un pod între noi și nevăzut. Emoție!

În momentul căderii unei frunze nu stiu cum se face ca avem timp să ne uităm în adâncul sufletului nostru și să îmbrățișăm oamenii ce nu mai sunt. Poate că adierea vântului spune povestea, poate că foșnetul covorului ce îmbracă pământul.  Cumva este plămădită din emoție, toamna? Bucuria noastră căutând nuci, pere, gutui. Bucuria copiilor noștri.Linistea.  Aceste momente…

Hai, toamnă! Învață-ne să te cuprindem!