Rădăcini. Familie. Ei sunt părinții părinților, care cu puțin noroc din partea vieții au chiar și ei părinți. Hai, străbunicilor, mai stați pe lângă noi! Mai spuneți iar și iar cum era atunci…în vremea voastră. Cum era casa, odaia, masa, curtea. Cerul era mai plin cu păsări? Dar pământul? Basmele atunci s-au întâmplat?
Uneori tendința părinților este de a rupe legătura cu bunicii, adică cu ceea ce este învechit și demodat, cu ceea ce nu mai corespunde vieții moderne actuale. Însă una dintre sarcinile cele mai importante ale bunicilor este aceea de a trasmite valorile și tradițiile conservate de-a lungul generațiilor, de a înmâna copiilor o moștenire ce le aparține prin recunoașterea lor ca membri ai familiei. Poveștile, întâmplările, pildele acestora sunt încărcate de emoție și de datoria spirituală de a fi ascultate și de cei mai tineri membri ai familiei pentru a-și cunoaște originile și strămoșii.
Absența bunicilor semnifică ruperea acestor legături transgenerationale și înlocuirea lor cu un gol. Istoria copilului începe cu istoria nașterii lui însuși și a familiei în care trăiește. Lipsesc poveștile, miturile, lipsește romanul familial. Povestea oricărei familii începe de demult și bunicii sunt figurile înzestrate cu darul de a povești și de a nu lăsa uitării urmele generațiilor lor.
Adesea aceștia pot lua în grijă întreagă familie. Au capacitatea de a reintra în rolul parental pentru a duce copilul la grădiniță, a merge cu el în parc, a face lecțiile împreună, a se juca sau a-i explica, deși nu de puține ori par a fi depășiți de fluxul informațional și de tehnică.
Dragi bunici, străbunici,
Povestiți
Reinventați-vă
Bucurați-vă
Mai rămâneți!