Primăvara își intră în drepturi ușor, ușor. Razele soarelui ne cheamă din ce în ce mai des afară să ne mângâie. Ne era dor, așa e! Și cum vitamina D e benefică, la fel de bună e și plimbarea în aer liber.
Obezitatea sau supraponderalitatea reprezintă un risc grav pentru sănătatea publică din întreaga lume. Pe lângă o dietă sănătoasă, exercițiile fizice sunt esențiale pentru combaterea multitudinii de probleme de sănătate care pot rezulta din excesul de greutate. Mersul cu bicicleta sau cu rolele, alergatul sau alte exerciții fizice realizate afară îți permit să te bucuri de aerul curat, de lumina naturală și de natură în timp ce corpul tău lucrează.
Ce câștigăm?
- Energie și atitudine pozitivă
- Stimă de sine, capacitate de concentrare, prevenirea depresiei
- Un somn mai bun
- Soare, adica vitamina D
- Sănătatea sistemului cardiac, imunitar
- Dezvoltarea armonioasă a copiilor
- Creativitate, capacitate de coordonare, orientare în spațiu
- Distracție în familie
Activitățile în aer liber sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Cu toate acestea, în zilele noastre prea mulți copii își petrec timpul liber în fața calculatorului / televizorului, în contextul în care peste 30% dintre ei suferă de diverse afecțiuni cauzate de stilul de viață sedentar. Este absolut necesar să îi învățăm practicarea exercițiilor fizice în aer liber (jocurile copilăriei, role, bicicletă) pentru dezvoltarea mușchilor, întărirea oaselor și buna funcționare a tuturor organelor.
Mulți își pun întrebarea în ce parte a zilei este mai bine să facă sport. Răspunsul este diferit pentru fiecare persoană în parte, deoarece suntem diferiți constituțional și avem programe diferite. Dar ceea ce este cu adevărat important este stabilirea unui program săptămânal de sport. Mersul la sala este în momentul de față la îndemână multora, însă pentru organism este mult mai sănătoasă efectuarea sportului în aer liber. Astfel, parcurile sunt o idee excelentă pentru a face minimum 30 de minute de sport o dată la două zile, în acest fel asigurându-se necesarul de mișcare săptămânal.
Așadar, să ascultăm glasul primăverii care ne cheamă afară. Relaxează-te, fă-ți ordine în gânduri, joacă-te cu copiii, privește oamenii pe lângă care treci, trage aer în piept și fii bucuros și recunoscător pentru lucrurile simple.